duminică, 24 iulie 2016

Raze de vara

M-am prabusit in mine insumi ca un perete mancat de cari intr-o noapte de aprilie, cand priveam tavanul alb in toropeala unei oboseli nesfarsite, insotita de migrena nefasta a insomniilor precoce specifice oamenilor care se simt mai batrani decat sunt. M-am descompus in lumina galbena care venea pe fereastra fara perdele a felinarului care palpaia obsedant odata la fiecare zece secunde. Mi-am scuturat capul, incercand sa scap de atatea ganduri care nu erau ale mele, si-am inghit in sec, in dorinra de a alunga nodul amar care imi statea arzator in gat de prea multe nopti interminabile.

M-am trezit amortita in atatea nopti de mai, intr-o amorteala care se scurgea din mintea mea inclestata de griji marunte si de nevoi superficiale. Am simtit in fiecare os autocompatimirea scarbavnica, indoita de vina unei goliciuni sufletesti pe care n-am simtit-o in anii in care eram plina de pasiune si de dorinta de a demonstra orice oricui. Am suferit de dorul unui eu pe care credeam pe-atunci ca l-am pierdut in sirul nesfarsit de preocupari de oameni mari pe care dorisem atat de mult sa mi le insusesc.

In iunie, mi-am trait zilele in inertie, in miros de tei si in aburi de cafea, intre pereti galbeni si in lumina albastra. Am luat fiecare dimineata ca pe o picatura de doctorie amara pe lingura unui copil, si am asteptat fiecare seara pentru a redeveni eu insami in solitudinea comtemplativa pe care o autoprovocam, indepartand orice tovaras ce ar putea sa pericliteze planul top secret de a ma gasi pe mine in mirosul de cauciuc ars de clor si de sudoare din orasul asta galben, alb si gri, pe care am incetat sa-l mai inteleg si pe care il accept ca pe o mustrare de constiinta.

E iulie si zilele aluneca la fel ca niste galuste, si m-am regasit in mirosul de carti ingalbenite si de regina-noptii. M-am regasit, m-am luat de mana si m-am salutat cu lacrimi in ochi, bine ai venit inapoi, tovarase. Sa nu mai pleci. Coroana bogata a nucului de ieri dimineata mi-a adus aminte de copilul tuns castronel, cu ochi plini de intrebari care ar fi atat de dezamagit daca s-ar intoarce din trecut si ar vedea ce putin a mai ramas din ce isi dorea sa fie.

August o sa ma gaseasca intreaga, si o sa dea inapoi sens zilelor mele,  o sa-mi aduca inapoi magia si naivitatea si dorinta nesfarsita de a demonstra totul tuturor, vara dupa vara, pana la sfarsitul frunzelor si al norilor si al noptilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu