Lumea în care trăim nu e roz. Nu e nici gri, nici neagră. De fapt, lumea în care trăim e un amalgam de puncte pestriţe care mişună fiecare în legea lui. Trebuie să fie un efort mare pentru o amărâtă de minte umană să perceapă şi să interacţioneze cu mulţimea asta haotică.Mergi pe stradă. Vezi de toate. Vezi cauze pierdute, vezi oameni inutili, vezi indivizi banali, însă vezi şi persoane cu acea sclipire în privire. Şi atunci te gândeşti că aşa e cel mai bine. Nu ne place monocrom. Totul e în regulă.
Atunci îţi îndrepţi gândurile către "punctele" din jurul tău. Care ciudaţi, care amuzanţi, care naivi, care încăpăţânaţi, sunt oameni pe care îi iubeşti şi îi apreciezi exact pentru acel lucru distinctiv, culoarea care îi deosebeşte de mulţime.
Eu nu cred în teoria aia care spune că toţi oamenii au ceva bun în ei. Nu, asta e stupid. Nu toţi. Dar trei sferturi dintre ei au. Ei nu ştiu încă în ce constă acel lucru bun, cum probabil nici tu nu ştii care e al tău. Dar ştii că îl ai, că trebuie să îl găseşti şi să îl valorifici.
De asemenea, trebuie să ajungi să reuşeşti să iei mulţimea pestriţă ca atare, pe de o parte, dar să fii capabil să te descurci şi cu fiecare nuanţă în parte. Pare complicat, dar nu e. Trebuie doar să asculţi vocea aia mică din interiorul tău, e singura care ştie cum se face. Aia e conştiinţa ta, e dată de un anumit algoritm care merge pe un sistem pe care unii îl numesc set de priorităţi, alţii principii, alţii valori. Acel sistem e cel care te ajută să pui ordine în punte şi care îţi dă şi ţie culoarea distinctivă. Şi dacă vei vrea vreodată să afli care e aceea, ce eşti cu adevărat, nu întreba, ci acţionează. Doar acţiunile tale te delimitează si te definesc.
